Accident cu mașina de poliție la Arcul de Triumf din București. O polițistă a fost rănită
O autospecială de Poliție a fost implicată într-un accident produs la Arcul de Triumf din București. În urma evenimentului rutier, o polițistă a fost rănită și a ajuns la spital. Mașina de poliție era în misiune și avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Brigada Rutieră a anunțat că o autospecială de Poliție, aflată în misiune, a fost implicată într-un accident de circulație.
Evenimentul rutier s-a produs la Arcul de Triumf, iar o polițistă, pasager în autospecială, a fost rănită.
Accident cu mașina de poliție la Arcul de Triumf din București
„Din primele date, conducătorul unei autospeciale de poliție din cadrul Secției 2 Poliție, în vârstă de 25 de ani, care se deplasa în regim prioritar, având în funcțiune semnalele speciale de avertizare optice și acustice, pe str. Constantin Prezan dinspre Piața Charles de Gaulle către str. Mărăști, la intersecția cu bd. Regele Mihai I, a intrat în coliziune cu un autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani, care se deplasa pe bd. Regele Mihai I dinspre Piața Presei Libere”, a transmis Brigada Rutieră București.
În urma accidentului, a rezultat rănirea unei polițiste, în vârstă de 22 de ani, care se afla în autospecială. Aceasta a fost transportată la Spitalul Elias, pentru a primi îngrijiri medicale.
Atât polițistul aflat la volanul autospecialei, cât și conducătorul de 68 de ani au fost testați cu Alcooltest și DrugTest. În cazul ambilor rezultatele indicate au fost negative.
Deocamdată nu se știu care sunt cauzele care au dus la producerea accidentului de circulație. Este posibil ca șoferul de 68 de ani să fi pătruns pe culoarea verde în intersecție și să nu fi observat mașina de poliție. Autoritățile investighează, în prezent, modul în care a avut loc accidentul și care sunt cauzele.
Ce obligații ai când întâlnești mașină de poliție cu girofarurile și sirena pornite
Codul Rutier stabilește că mașinile de Poliție, care sunt dotate cu sirenă și girofaruri albastre și roșii, au prioritate când se află în misiune.
Conform legii, când întâlnești într-o intersecție un vehicul cu lumina albastră în funcțiune și cu semnalele acustice pornite, ești obligat să îi acorzi prioritate, chiar dacă ai verde la semafor.
Ordinea de trecere stabilită de Codul Rutier prevede că mașinile de intervenție aflate în misiune au prioritate.
Prioritatea este stabilită, în această ordine, de:
- Semnalele polițistului;
- Semnalele luminoase și sonore ale mașinilor de intervenție (poliție, pompieri, salvare, etc.);
- Semnalele luminoase ale semaforului;
- Semnale luminoase sau sonore (la trecerea cu calea ferată, de exemplu);
- Indicatoarele rutiere;
- Marcajele rutiere;
- Regulile de circulație (vehiculele aflate în sensul giratoriu au prioritate, de exemplu).
Astfel, indiferent de culoarea semaforului, indicatoarele rutiere sau alte reguli de circulație, când un vehicul are lumina albastră sau roșie de semnalizare pornite, ești obligat să îi permiți trecerea.
Dar, foarte important, conducătorii vehiculelor cu regim special au, la rândul lor, mai multe obligați.
„La intrarea în intersecţiile unde lumina roşie a semaforului este în funcţiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorităţii de trecere, conducătorii autovehiculelor cu regim prioritar trebuie să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulaţie, în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii”, stabilește Art. 62 (1) din OUG 195/2002.
Ceea ce înseamnă că, deși mașina de poliție aflată în misiune are prioritate, conducătorul acesteia trebuie să se asigure că toți ceilalți participanți la trafic l-au văzut și opresc pentru a-i permite trecerea.