Un designer francez a readus la viață nostalgicul Felicia Fun printr-o nouă interpretare a vechiului model, produs între anii 1997 și 2000.
În anii 1990, Skoda lansează Felicia Fun, o versiune mai jucăușă și mai practică a modelului Felicia. După cum spune și numele, această ediție urmărea să trezească o stare de entuziasm și voie bună de fiecare dată când pui ochii pe ea. Felicia Fun putea fi configurată doar într-un galben deschis, cam săritor la ochi și doar în caroserie pick-up. Dacă ți se pare prea galbenă, prea stridentă, așteaptă până vezi și interiorul. Aparent, cei de la Skoda au înteles prin „fun” să vopsești totul în galben, de la volan până la frâna de mână. Totuși, mă tem că au avut dreptate. Felicia Fun își merită în totalitate numele: culoarea galbenă alături de caroseria de pick-up cu scaune în spate, ce îi oferă abilitatea de a se transforma într-o mașină cu două sau cu patru locuri oricând, o face să fie într-adevăr o mașină unică.
După aproape 30 de ani de la prima apariție a Feliciei Fun, Julien Petitseigneur, un designer francez readuce la viață printr-o interpretare modernă clasicul si nostalgicul model. Julien a abordat proiectul cu o gândire realistă, dorind să creeze ceva realizabil, nu o exagerare a originalului. Datorită acestui fapt, nu a fost posibil să includă și scaunele din spate, element reprezentativ pentru original. Totuși, păstrează cel mai important element- galbenul.
Interpretarea modernă a Feliciei Fun este inspirată din modelele si conceptele curente de la Skoda, în special după Vision 7S. Ca elemente de design, Felicia Fun poartă niște stopuri roz, culoare pe care o întâlnim peste tot- jantele au accente roz, logo-ul Skoda e roz iar bara față are și ea detalii roz. La interior, reîntâlnim galbenul pe scaune si pe planșa de bord, alături de accentele roz. Modernizarea apare și aici, prin ecranul lung din bord.
Răspuns scurt, ar fi puțin probabil. Are mai mult rolul de un experiment de design, unul virtual. În ziua de azi, ar fi greu de crezut că Grupul Volkswagen ar aproba un asemenea proiect, având în vedere tendința pieței spre SUV-uri și electrice.
Sursă: Skoda România