Suzuki Swift atinge 10 milioane de unități vândute la nivel global

Publicat: 05 09. 2025, 12:58

Suzuki Swift a depășit pragul de 10 milioane de unități vândute la nivel global, realizare atinsă în vara acestui an, la peste 20 de ani de la lansarea primului Swift din 2004.

De-a lungul a mai bine de două decenii, modelul a trecut prin patru generații, păstrându-și identitatea de mașină compactă, fiabilă și eficientă, adaptându-se constant la cerințele și standardele pieței.

De-a lungul a mai bine de două decenii, modelul a trecut prin patru generații, păstrându-și identitatea de mașină compactă, fiabilă și eficientă, adaptându-se constant la cerințele și standardele pieței.

Un model fără pretenții, dar cu o identitate clară

De la lansarea modelului, mașina și-a câștigat o reputație de alegere practică pentru șoferii doritori de o mașină accesibilă, cu dimensiuni potrivite pentru oraș și distractivă la condus. A oferit mereu un pachet decent pentru categoria sa, devenind chiar destul de relevant. Swift a câștigat premii precum Car Of The Year în Japonia, dar și în alte țări.

Piața din India a apreciat cel mai mult modelul, acolo fiind vândute aproximativ 60% din toate cele peste 10 milioane de mașini.

Modelul a fost produs în numeroase țări, precum Japonia, Ungaria, India, China, Pakistan sau Ghana și a fost vândut în peste 170 de țări.

Povestea lui Swift merge mai departe

Privind spre viitor, povestea micuței mașini nu e gata. Suzuki continuă să producă și să vândă modelul, mizând în continuare pe rețeta ce a funcționat până acum – un hatchback de dimensiuni reduse, simplu, eficient și ușor de întreținut. Totuși, în contextul de astăzi, Swift va trebui să se adapteze erei electrice.

La momentul de față Suzuki nu oferă o variantă electrică pentru Swift, dar este din ce în ce mai clar că o asemenea configurație va fi necesară, ceea ce face ca apariția unui Swift electric să fie foarte probabilă.

În România, varianta de baza pentru Suzuki Swift are un preț de pornire de 16.625 de euro cu tot cu TVA, pe când varianta Passion, automată, pleacă de la 19.825 de euro, cu TVA inclus.

Sursă: Suzuki