Tesla este subiectul unei noi investigații. Compania nu ar fi raportat la timp accidentele cauzate de sistemele de asistență

Autor: Ionuț Vîlciu 22 aug. 2025 Știri auto

Compania lui Elon Musk este investigată din cauza unor accidente cauzate de sistemele de asistență, pe care Tesla le-a raportat cu întârziere.

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului Rutier (NHTSA) din SUA a anunțat că demarează o investigație asupra producătorului de automobile electrice Tesla. Potrivit Reuters, acest lucru se întâmplă din cauza faptului că Tesla nu ar fi raportat la timp accidentele care s-au întâmplat din cauza sistemelor de asistență cu care mașinile sale sunt dotate.

Administrația Națională pentru Siguranța Traficului Rutier a declarat că a identificat numeroase rapoarte de accidente de la Tesla, sosite la câteva luni sau mai mult după incidentele respective, în ciuda faptului că legislația spune că acestea trebuie transmise în termen de 1-5 zile lucrătoare.

Agenția de siguranță a declarat că deschide o anchetă de audit „pentru a evalua cauza potențialelor întârzieri în raportare, amploarea oricăror astfel de întârzieri și măsurile de atenuare pe care Tesla le-a dezvoltat pentru a le remedia”.

Tesla este investigată pentru că nu a raportat la timp accidentele în care mașinile sale au fost implicate

Începând cu luna octombrie a anului trecut, NHTSA investighează coliziunile vehiculelor Tesla echipate cu tehnologie de conducere complet autonomă (FSD) în condiții de vizibilitate redusă pe carosabil. Ancheta acoperă 2,4 milioane de vehicule Tesla echipate cu tehnologie complet autonomă, după patru coliziuni raportate, inclusiv un accident mortal în 2023.

În ianuarie 2025, NHTSA a deschis o anchetă privind 2,6 milioane de vehicule Tesla, în urma unor rapoarte despre accidente care au implicat o funcție care permite utilizatorilor să își miște mașinile de la distanță.

De asemenea, agenția de siguranță rutieră analizează implementarea de către Tesla a robotaxiurilor autonome în Austin, Texas. Serviciul Robotaxi a fost lansat în iunie. Aceasta a declarat într-un e-mail trimis către Tesla la începutul lunii iulie că încă analizează implementarea și dorește să știe dacă angajații Tesla pot conduce vehiculele de la distanță.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Tesla


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide