Ți se radiază mașina dacă nu ai plătit RCA? Situații în care poți rămâne fără drept de circulație

Publicat: 21 07. 2025, 09:41

Orice automobil care este folosit pe drumurile publice trebuie să aibă asigurare de răspundere civilă (RCA). Ți se poate radia mașina dacă nu ai încheiat o astfel de poliță de asigurare?

Fiecare mașină trebuie să aibă asigurare RCA, în ordine pentru a fi condusă pe drumurile publice. Această poliță de asigurare obligatorie este activată în situația unui incident în trafic, pentru ca părțile vătămate să poată fi despăgubite. Asigurarea RCA este obligatorie pentru toate vehiculele ce sunt conduse pe drumurile publice, iar lipsa acesteia atrage amenzi substanțiale.

Potrivit Codului rutier, „vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția celor cu tracțiune animala, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație”.

Dar ce se întâmplă dacă nu conduci mașina sau ai vândut-o, dar aceasta nu a fost transcrisă pe numele noului său proprietar de drept. Începând cu anul 2022, pentru evitarea unor situații precum aceasta, în care noul proprietar nu și-ar fi transcris mașina pe numele său, la direcțiile de taxe și impozite sau înmatriculare.

Pentru ca vechiul proprietar să nu ajungă în situația în care să îi vină acasă amenzi de circulație, pentru ITP expirat sau pentru lipsa rovinietei, în Codul Rutier a fost adăugata o nouă prevedere.

Suspendarea înmatriculării auto – Ce este și cum funcționează?

Aceasta constă într-o „operațiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumul public și nu vizează anularea înmatriculării”. Prin urmare, vehiculul va figura în continuare înmatriculat pe numele proprietarului/deținătorului în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate. Însă, aceasta va cuprinde o mențiune de suspendare a înmatriculării pentru vehiculul respectiv.

În cazul în care un șofer nu respectă obligația de a deține o poliță RCA valabilă pentru autoturismul pe care îl conduce, conform legii, acesta riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, dar și reținerea certificatului de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului până la prezentarea dovezii încheierii unei noi asigurări RCA.

Astfel, dacă în maximum 30 de zile de la reținerea certificatului de înmatriculare, deținătorul mașinii „nu face dovada asigurării acestuia (…), poliția rutieră dispune radierea din evidență a vehiculului”.

De asemenea, dacă un șofer este prins conducând un automobil fără ITP valabil sau fără ca acestuia să-i fost transcris dreptul de proprietate asupra vehiculului, el va trebuie să suporte amenzi consistente.

Când are loc radierea din oficiu și când are loc?

Procesul de radiere din oficiu are loc atunci când autoritățile scot un vehicul din circulație fără a fi necesară o solicitare directă din partea proprietarului acestuia.

Radierea unui vehicul dezmembrat poate fi efectuată și din oficiu, în baza notificării primite de la autorități sau operatori economici autorizați să emită certificatul de distrugere, care atestă faptul că vehiculul a fost definitiv scos din uz.

De asemenea, acest lucru va fi valabil și dacă vehiculul a fost înmatriculat permanent în alt stat decât România. Potrivit OUG 84/2024, vor fi radiate automat vehiculele a căror înmatriculare a fost suspendată timp de nouă luni pentru că noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, dar și celor a căror înmatriculare a fost suspendată, în celelalte cazuri prevăzute de lege, timp de trei ani. În plus, o mașină pentru care nu a fost efectuat ITP pentru mai mult de trei ani poate fi radiată din oficiu.

Nu în ultimul rând, „se radiază din oficiu vehiculul abandonat ori fără stăpân, în condițiile prevăzute de lege, precum și vehiculul care a aparținut unei persoane juridice desființate și pentru care nu s-a achitat impozitul asupra mijloacelor mecanice de transport pe o perioadă mai mare de 3 ani”, stabilește Art. 47 (5) din legea circulației.