VIDEO: Mini Cooper S Cabrio – Vară, nu pleca!
Noua generație Mini Cooper S Cabrio a crescut, însă nu s-a maturizat, păstrându-și stilul jucăuș, dătător de zâmbete și care atrage privirile oamenilor de pretutindeni.
Mini continuă să fie unul dintre acele branduri care nu se iau atât de în serios, ceea ce reprezintă un lucru pozitiv. Alături de alte modele, precum Fiat 500 sau Renault 5, oferă o pată de culoare industriei auto.
La fel ca până acum, noua generație este disponibilă atât ca hatchback în trei sau cinci uși, cât și ca decapotabilă. Am testat recent hatchback-ul în trei uși, dar de data aceasta a venit rândul decapotabilei.
Nume de cod F66, această nouă generație înglobează noi tehnologii și motorizări, însă, pentru un ochi neavizat, ar putea părea aproape identică cu predecesorul. Iar acesta nu este un lucru rău, este mai mult o dovadă a faptului că ADN-ul Mini nu a fost alterat, cu doar modernizat.
La fel ca hatchback-ul pe care l-am condus la mijlocul acestei veri, acest model cabrio este un Cooper S cu pachetul John Cooper Works. Acesta adaugă o serie de dotări și modificări de ordin estetic, care sporesc aspectul agresiv al mașinii.
Mini Cooper S Cabrio îți oferă senzația de cart, dar pe drumurile publice
Echipat cu motorul de 2,0 litri, pe benzină, ce dezvoltă 204 CP și 300 Nm, micul model britanic este agil, sprinten și distractiv. Mașina sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde, viteza maximă oficială fiind de 237 km/h. Însă Mini Cooper S Cabrio este mai mult despre experiențele decapotate, eventual pe drumuri virajate.
Direcția este ușoară, precisă, însă nu foarte comunicativă. Transmisia automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte răspunde bine, însă cei 204 CP copleșesc ocazional anvelopele față. Este posibil ca anvelopele Pirelli Cinturato P7 să nu fie cea mai bună alegere pentru această mașină, dar ne-am descurcat cu ce am avut. Altfel, șasiul este ușor și jucăuș, fapt care te îndeamnă la distracție.
Dacă locuiești într-un oraș aglomerat, precum București, Mini Cooper S se va mișca excelent prin trafic. Parcările sunt floare la ureche, raza de bracaj de aproximativ 11 metri de ajută să manevrezi mașina ușor. Totuși, vizibilitatea este nu este cea mai bună atunci când mașina este capotată.
Din fericire, te poți bucura de mașină pe parcursul întregului an, iar dacă nu vrei să decapotezi complet Mini-ul, există o trapă fix deasupra locurilor din față.
VIDEO