Drive test MG ZS Hybrid+: un SUV chinezesc cu ambiții europene

Publicat: 22 08. 2025, 09:00
Actualizat: 22 08. 2025, 09:09

Într-un context european extrem de competitiv pe segmentul SUV-urilor compacte, MG ZS Hybrid+ vine ca răspuns al unui producător asiatic care mizează pe actualizări rapide și pe o adaptabilitate mai mare decât cea a rivalilor tradiționali. Modelul completează gama după versiunile cu motor termic și electric, aducând un suflu proaspăt și un pas firesc în evoluția mărcii.

Pentru piața din România, ZS Hybrid+ se poziționează drept una dintre cele mai atractive oferte ale momentului: un SUV hibrid cu design modern, tehnologie bine calibrată și un preț accesibil, ce promite să atragă familiile în căutarea unui raport calitate-preț convingător.

MG ZS Hybrid+ se evidențiază printr-un exterior complet revizuit, inspirat de conceptele estetice ale modelelor mai mari ale mărcii. Grila nouă, mai dinamică, împreună cu farurile conice, inspirate de ochii de leopard, și lămpile spate LED îmbunătățite, îi conferă o prezență mai robustă pe șosea.

Liniile laterale curate și proporțiile atent calibrate transmit o estetică europeană, iar anumite unghiuri amintesc subtil de designul BMW, lucru care crește atractivitatea SUV-ului.

Modelul testat de ProMotor a fost echipat cu caroserie în nuanța Blue, disponibilă contra sumei de 508 euro, și jante din aliaj de 18 inchi, care accentuează caracterul dinamic și robust al SUV-ului.

S-ar putea să te intereseze și Test Drive cu noul MG EHS – PHEV-ul revine cu mai multe dotări și peste 300 CP

Interior, confort și spațiu pentru pasageri și bagaje

MG ZS Hybrid+ se remarcă printr-un interior modern și funcțional, în care tehnologia și spațiul joacă roluri egale. Panoul de bord este dominat de două ecrane digitale: unul de 12,3 inchi pentru instrumentele de bord și altul tot de 12,3 inchi pentru sistemul multimedia, dar dimensiunea potate fi diferita în funcție de versiune.

Ecranul central nu reușește să impresioneze la capitolul utilizare zilnică, chiar dacă la prima vedere afișajul are o rezoluție decentă și o grafică modernă. În lumină puternică apar reflexii deranjante care afectează lizibilitatea, iar structura meniurilor, în loc să fie intuitivă, se dovedește adesea complicată și necesită mai multe atingeri pentru a accesa funcțiile de bază.

Conectivitatea wireless prin Apple CarPlay și Android Auto aduce însă un plus de comoditate, salvând experiența de utilizare.

Pentru funcțiile uzuale, există comutatoare fizice sub ecran, iar volanul multifunctional include butoane personalizabile, permițând șoferului să configureze rapid funcțiile preferate.

Poziția la volan este tipică pentru clasa SUV-urilor compacte: relativ înaltă, cu vizibilitate bună în toate direcțiile. Singura limitare vine din reglajul volanului, care se face doar pe adâncime, nu și pe înălțime. Scaunele sunt confortabile și, în versiunea de top, tapițate cu piele perforată și prevăzute cu încălzire, la fel ca volanul, oferind un plus de confort.

De îndată ce te așezi la volan, simți că maneta transmisiei este destul de extrovertită, să zic așa, supradimensionată și cu design care nu trece neobservat. Are un design care nu doar atrage atenția, ci și definește cumva zona consolei centrale.

Spațiul pentru pasageri se numără printre punctele forte ale lui MG ZS Hybrid+

Scaunele din spate pot găzdui confortabil doi adulți înalți, iar trei persoane pot călători cu mici compromisuri. Pasagerii beneficiază de loc generos atât la nivelul capului, cât și al picioarelor, iar podeaua joasă contribuie suplimentar la confort, chiar și atunci când încălțămintea este mai voluminoasă. Comparativ cu rivali ca Nissan Qashqai sau Ford Puma, ZS oferă un spațiu remarcabil pe bancheta spate, cu guri de aerisire, port USB și buzunare generoase în uși.

Portbagajul oferă 443 de litri în configurația standard. Scaunele rabatate cresc capacitatea la 1.457 litri, completată de podea dublă pentru depozitare suplimentară, cârlige și o plasă practică pentru fixarea obiectelor.

Materialele din habitaclu sunt adecvate pentru segmentul de preț: plasticul predomină, dar detaliile contează. Cusăturile imprimate pe fețele de uși și inserțiile care imită aluminiul oferă o senzație vizuală mai rafinată decât ar sugera prețul, demonstrând atenția MG pentru detalii. Totuși, pe timpul primelor ore de condus, mirosul caracteristic al plasticului nou poate fi deranjant pentru unii, amintind că, în ciuda finisajelor vizuale plăcute, percepția tactilă și olfactivă nu ajunge la nivelul materialelor premium.

Sistemele de asistență la condus au evoluat față de generațiile anterioare, dar avertizările sonore rămân adesea prea puternice și apar uneori fără un motiv clar, ceea ce poate deveni frustrant pe distanțe mai lungi. În ansamblu, tehnologia și sistemele electronice rămân utile și contribuie la siguranță, dar mai au loc de rafinare.

Date tehnice și dinamică rutieră

Motorul cu patru cilindri de 1.498 cmc oferă 102 CP și 128 Nm cuplu, este completat de un motor electric de 136 CP și 250 Nm cuplu. Împreună, sistemul hibrid dezvoltă 197 CP și 425 Nm, livrate către roțile din față printr-o cutie automată cu trei trepte. Fiind o hibridă nu putea să lipsească o baterie din ecuație, în cazul acesta capacitatea ei fiind de 1,83 kWh. Accelerația 0-100 km/h se realizează în 8,7 secunde, iar viteza maximă este de 168 km/h.

Transmisia oferă trei moduri de rulare: Eco, Normal și Sport, ultimul făcând motorul mai receptiv. Recuperarea energiei de frânare are trei niveluri de activare, contribuind la eficiența generală.

Un aspect distinctiv al sistemului MG este accentul pus pe tracțiunea electrică, cu posibilitatea de a conduce până la 80 km/h exclusiv electric. Aceasta oferă o experiență mai „electrică”, mai silențioasă și mai confortabilă în traficul urban, unde motorul termic intervine doar ocazional.

În rest, sistemul funcționează ca un hibrid clasic: motorul convențional și cel electric colaborează în funcție de condițiile de condus, comutările fiind aproape imperceptibile. Singurele momente în care motorul termic se face mai auzit apar la accelerări mai puternice, ceea ce contrastează cu tăcerea modulului electric, foarte frecvent utilizat în oraș.

Dinamică și consum potrivite pentru stilul de viață al navetistului

Această combinație conferă lui MG ZS Hybrid+ un caracter echilibrat între dinamism și economie de combustibil, cu o experiență de condus rafinată și adaptată atât traficului urban, cât și drumurilor naționale.

Cei 197 de cai putere disponibili își fac simțită prezența de fiecare dată când apăsați pedala de accelerație: răspunsul mașinii este imediat, astfel încât puteți depăși cu o ușurință absolută.

Așa cum ar face orice navetist, am folosit controlul adaptiv al vitezei de croazieră și menținerea activă a benzii de rulare, două instrumente care la drum lung vă permit să vă relaxați la volan.

Suspensia lui MG ZS Hybrid+ oferă un echilibru reușit între confort și stabilitate: este suficient de moale pentru a absorbi denivelările urbane, dar și destul de fermă pentru a limita balansul tipic unui SUV înalt. La viteze mici, rularea este plăcut de lină și silențioasă.

În schimb, la accelerații mai ferme, cutia automată cu trei trepte ridică turațiile motorului termic până spre 4.000 rpm, moment în care zgomotul devine perceptibil în habitaclu, fără a compromite însă plăcerea generală de condus.

Pe distanțe lungi, suspensia transmite un ușor balans continuu, dar ușor de gestionat, iar direcția, chiar dacă nu este foarte comunicativă, rămâne predictibilă și sigură pentru utilizarea zilnică.

Sistemul hibrid funcționează coerent în orice condiții, iar unele mici imperfecțiuni ale software-ului cutiei nu afectează performanța generală. Un aspect remarcabil este consumul de combustibil, media observată a fost de aproximativ 5,5 litri/100 km, un rezultat bun pentru o unitate de aproape 200 CP.

Prețuri și echipări disponibile în România

MG ZS Hybrid+ este oferit în România în trei versiuni: Excite, Exclusive și Luxury. Chiar și versiunea de bază, Excite, vine cu o echipare bogată, depășind standardele clasei. Include suita de siguranță MG Pilot, care cuprinde frânarea automată de urgență, avertizare de coliziune frontală, asistență la menținerea benzii, control adaptiv al vitezei de croazieră, monitorizarea unghiului mort și alertă de trafic transversal, printre altele.

Dotările standard mai includ senzori de parcare, cameră video spate, climatizare automată, șase airbag-uri, senzor de presiune a anvelopelor și funcția AutoHold pentru porniri în pantă. Versiunea de top Luxury, testată de ProMotor, adaugă volan și scaune față încălzite, scaune reglabile electric, cameră la 360 de grade, jante de 18 inchi și alte facilități care amintesc de SUV-urile premium.

Prețurile în România reflectă acest raport calitate-preț remarcabil: cel mai ieftin model, MG ZS Hybrid+ 1.5 GSI AT Explore, are un preț de listă de 24.810 euro (22.410 euro după reducerea importatorului), iar versiunea Exclusive, precum cea testată, costă 29.283 euro (26.883 euro după reducere). Pentru comparație, Dacia Duster Hybrid pornește de la 25.850 euro.

Verdict: merită atenția oricărui cumpărător de SUV compact

Noul MG ZS Hybrid+ se dovedește a fi una dintre cele mai plăcute surprize ale anului pe piața românească. Cu un design modern, interior spațios și practic, multiple dotări digitale și un sistem hibrid eficient, SUV-ul depășește percepția obișnuită a unui „SUV ieftin”.

Nu este lipsit de compromisuri: unele sisteme electronice și cutia automată mai au nevoie de rafinament, volanul nu se ajustează pe înălțime, iar mirosul inițial de plastic nou poate fi deranjant pentru unii. Totuși, pentru familiile care caută un SUV compact accesibil, MG ZS Hybrid+ oferă un pachet complet și coerent, cu un interior spațios, dotări generoase, garanție de 7 ani și un raport calitate-preț dificil de egalat în România.

Specificații – MG ZS Hybrid+

Motor: Patru cilindri, 1.498 cc
Putere: 102 CP
Cuplu: 128
Putere motor electric: 136 CP
Cuplu motor electric: 250 Nm
Puterea sistemului hibrid: 197 CP, 425 Nm
Transmisie: Roți față
Transmisie: Automată cu 3 trepte
Accelerație 0-100 km/h: 8,7 sec
Viteză maximă: 168 km/h
Consum mediu de combustibil declarat oficial 5,1 litri/100 km
Consum mediu în timpul testului: 5,5 litri/100 km
Dimensiuni (L/l/î): 4,430/1,818/1,635 mm
Ampatament: 2,610 mm
Greutate: 1,380 kg
Capacitate bagaje: 443-1,457 litri
Capacitate baterie: 1,83 kWh
Preț: De la 24.810 euro (TVA inclus)
Preț model testat: 29.283 (TVA inlcus)