Se poate întâmpla ca la ieșirea din parcare doi șoferi să dea cu spatele în același timp. Iar din grabă sau neatenție, să se lovească spate în spate. Astfel de situații se produc, în general, în parcările de la mall sau de la hypermarket. Când are loc un asemenea incident, este culpă comună sau e vinovat unul dintre cei doi șoferi?
Manevra de mers cu spatele trebuie efectuată cu mare atenție. De asemenea, sunt mai multe reguli care trebuie respectate când dai cu spatele și sunt situații în care e interzisă această manevră.
În plus, șoferii trebuie să țină cont și de regulile de staționare și cele de întoarcere a unui vehicul.
Conform legii, este legal să circuli cu spatele pe o distanță de cel mult 50 de metri. Această regulă se aplică pe toate tipurile de drum, indiferent de numărul de benzi.
Dar, sunt și situații în care mersul înapoi este interzis:
Așadar, când dau cu spatele, șoferii trebuie să țină cont de regulile de întoarcere.
Astfel, nu este legal să întorci mașina
Staționarea reprezintă oprirea mai mult de 5 minute a unui vehicul. Se consideră staționare voluntară oprirea sau imobilizarea cu intenție a vehiculului într-o anumită zonă.
Staționarea este interzisă:
Se poate întâmpla ca la ieșirea dintr-o parcare, două mașini să dea cu spatele concomitent și să se lovească.
Un exemplu a fost dat de polițistul Tavi Perțea pe canalul său de YouTube. Acesta a analizat un clip în care un SUV gri dă cu spatele pentru a parca, în timp ce o camionetă albă iese cu spatele din parcare.
În imagini se observă cu vehiculul alb îl lovește în lateral pe cel gri.
„În acest accident nu este o culpă comună, chiar dacă ambele autoturisme au făcut aceeași manevră. Avem un singur vinovat, autoturismul alb. Ca să avem culpă comună, atunci când ambele autoturisme dau cu spatele, trebuie ca ele să se lovească spate în spate sau măcar colț în spate, adică dreapta-spate cu stânga-spate”, explică polițistul.
În cazul acestui accident, șoferul mașinii gri, când a dat cu spatele a văzut că este liber. În schimb, conducătorul camionetei, dacă se uita cu atenție în oglinzi, ar fi observat vehiculul gri care trece prin spatele său. Astfel, l-a acroșat perpendicular.
Dacă SUV-ul gri ar fi dat cu spatele în aceeași direcție cu mașina albă, atunci ar fi fost culpă comună.
Așadar, dacă două mașini circulă în marșarier și se lovesc spate în spate sau colț dreapta/stânga în spate, e culpă comună. În alte situații, cel care dă cu spatele și lovește în lateral, de exemplu, un alt vehicul care execută o manevră similară, este unicul vinovat.