Mercedes-Benz renunță la două modele electrice. Producția acestora va lua sfârșit în 2026

Autor: Ionuț Vîlciu 02 sept. 2025 Știri auto

Mercedes-Benz va opri producția modelelor electrice EQE și EQE SUV în 2026. Producătorul german renunță la acestea la doar patru ani de la lansare.

Mercedes-Benz intenționează să oprească producția limuzinei EQE și a SUV-ului EQE în 2026, ca parte a unei restructurări a gamei sale electrice. Potrivit Autocar, cele două modele electrice de clasă mare vor fi retrase din producție în 2026.

Sedanul EQE, produs în prezent la fabrica Mercedes din Bremen, Germania, și SUV-ul EQE, construit în Tuscaloosa, SUA, vor fi înlocuite indirect de modelele electrice Clasa C EQ și GLC EQ, ambele bazate pe noua platformă Mercedes MB.EA-M de 800V. Se spune că acestea oferă o configurație îmbunătățită, o practicalitate îmbunătățită și un nivel similar de tehnologie a șasiului cu suratele din gama EQE.

Decizia vine în ciuda unor zvonuri ce spuneau că acestea două modele vor primi actualizări. Facelift-ul ar consta în optimizări pentru platforma EVA pe care sunt construite EQE și EQE SUV, dar și sedanul electric de lux EQS. Acesta a primit actualizarea, însă mașinile din gama EQE nu.

Mercedes-Benz își restructurează gama de mașini electrice

Viitoarea variantă pur electrică a Clasei C va suplini golul pe care modelul EQE îl va lăsa în gamă odată cu terminarea producției, oferind dotări precum suspensie pneumatică sau punte directoare spate. Mercedes-Benz GLC EQ, care va debuta la Salonul Auto de la Munchen din această lună, oferă un portbagaj cu un volum de 570 de litri și încă 128 de litri în frunk, fiind chiar mai spațios decât EQE SUV. De asemenea, are o capacitate maximă de tractare de 2.500 kg.

Mercedes-Benz a actualizat în repetate rânduri limuzina și SUV-ul EQE de la introducerea lor în 2022. Acestea au primit îmbunătățiri hardware precum o pompă de căldură, o unitate de deconectare pentru motorul montat în față la modelele 4Matic, o actualizare care extinde capacitatea energetică a celei mai mari baterii disponibile, de 96 kWh, și, mai recent, o creștere a performanței pentru mai multe variante.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Mercedes-Benz


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide