Maserati a prezentat noul supercar MCPura, care este – în esență – o actualizare pentru vechiul MC20. Care sunt principalele diferențe?
Prezentat cu ocazia Goodwood Festival of Speed, noul Maserati MCPura este succesorul lui MC20, pe a cărui bază construiește. Nefiind o mașină complet nouă, ci o evoluție a supercar-ului MC20, care a fost lansat în 2020, noul Maserati MCPura oferă o configurație similară, dar rafinată.
Cu toate pare că la prima vedere avem de-a face cu vechiul MC20, Maserati a operat o serie de schimbări importante. Cei mai atenți dintre noi vor observa că bara de protecție față are un design complet nou, care a fost inspirat de MC20 GT2 Stradale. De asemenea, Maserati a operat schimbări și la nivelul pragurilor laterale, la fel și în zona din spate. Chiar dacă schimbările nu sunt la fel de importante aici, clienții vor putea monta – din fabrică – un eleron de mari dimensiuni.
La fel ca până acum, mașina va fi disponibilă sub formă de coupe sau cabrio. Noutatea pentru versiunea Cielo (cabrio) este reprezentată de plafonul din sticlă. Acesta conține cristal lichid cu polimer dispersat, care, la apăsarea unui buton, își poate schimba nivelul de opacitate.
Pe lângă actualizările suferite de mașină atât la exterior, cât și la nivelul interiorului prin adăugarea de materiale și tehnologii noi, motorul a fost revizuit, pentru a produce mai multă putere.
La fel ca vechiul MC20, noul Maserati MCPura folosește motorul V6 Nettuno. Acest propulsor pe benzină, de 3.0 litri, produce acum 630 CP și 730 Nm. Toată puterea este livrată roților spate prin intermediul unei transmisii automate cu opt rapoarte și dublu ambreiaj.
Supercar-ul italian poate accelera de la 0 la 100 km/h în 2,9 secunde, către o viteză maximă de 325 km/h sau 320 km/h, pentru versiunea cabrio.
Maserati MCPura și-a făcut debutul oficial la Goodwood Festival of Speed, care se desfășoară în perioada 10 – 13 iulie 2025.